Antidepresiv – Ioana Duda (recenzie, Herg Benet)

Antidepresiv este cartea pe care o urăști din prima clipa sau pe care ajungi să o vezi în altă lumină la final. Ar putea să ți se pară o înșiruire de idei, un loc de sta cu capul pentru autoare. Ar putea doar să te facă să te simți prost pentru că vezi cum se ridică fantoma degetului care este îndreptat spre tine. Știi că nici tu nu esti mai bun și știi că sunt momente în care ai râs de alții, în care în loc să te întrebi cum s-a ajuns aici ai început să îți întorci privirea de la necazurile altuia și să privești o depresie ca pe o nebunie. Bunica mea ar spune că alea de tipă, de amenință sau de fac ca toate cele sunt isterice. Pe vremea ei, isteria se trata de către bărbat cu niscaiva lovituri atent aplicate. Pe vremea noastră, unele mai primesc lovituri fizice, dar cele mai dure sunt cele care vin de la societate, o societate bazată pe consumerism, pe standardizare, pe etichetarea adecvată și pe eliminarea celui care rupe rândul.

Antidepresiv este o carte ușoară la prima vedere. Un loc în care se întâlnesc, adeseori de-a valma, clipele care au adus-o într-o asemenea stare pe fata din carte. Evident, m-am întrebat cât din personaj este real, cât este împrumutat de la autoarea lui. Nici că ar conta. E de-ajuns să citești și vei vedea cât de mult seamănă lucrurile în carte cu cele din jurul nostru.

Ce se poate întâmpla atât de grav unei fete care iubește să frământe pâinea și care sfârșește ziua urlând pe marginea unei borduri? Spunea că este grasă și că nu mai poate. Unii au crezut-o nebună, prea puțini s-au întrebat ce înseamnă pentru sufletul unei femei atât de tinere să fie singură și să nu își găsească locul niciunde. Și mai puțini s-au aplecat asupra nevoii ei. De regulă, cei care pun niște diagnostice și se spală pe  mâini. 

Antidepresiv, cartea Ioanei Duda, ar putea fi un semnal de alarmă, o etichetă a conștientizării pe care ar trebui să ne-o lipim strâns de suflet, un strigăt mut și plin de disperare al unui om care și-a atins limita și care vrea să se facă auzit. Dar, dintr-un spirit civic pe care mulți l-am pierdut, Ioana nu atrage atenția doar asupra ei (dacă glasul ei se identifică cu cel al personajului), prezintă și cazurile unor oameni care s-au zbătut în depresie până când a fost prea târziu. Evident, nu au fost înțeleși și au fost uitați de societatea mult prea axată pe acte de egoism și rutină. 

Dincolo de toate lucrurile serioase, cartea este un mesaj despre bucuria de a trăi. Acum, astăzi. Despre cum ar trebui să ne bucurăm de ce avem, despre cum ar trebui să ne bucurăm de o bucățică de prăjitură fără a număra caloriile, despre cum ar trebui să îi iertăm pe cei care ne-au rănit pentru că, astfel ne vom vindeca pe noi. Și pe ei. 

Mi-a plăcut cartea deși nu a fost o lectură accesibilă și confortabilă. Cartea se citește pe îndelete și ar trebui să nu fie tratată ca atare. Trebuie să dai deoparte vălul subțire și să privești dincolo de el.

Cartea a apărut la Editura Herg Benet  și poate fi cumpărată de aici. 

Judecăm ușor, iertăm greu și iubim tot mai puțin. Nu. Nu suntem singuri. Ne-am însingurat. Ce ar fi dacă tu, tu, sau tu, ori tu ai face primul pas? Hai, rupe lanțurile. Sparge zidurile. Nu îți mai fie teamă. Spune te iubesc mi-e dor de tine ia-mă în brațe, ține-mă strâns, îmi e teamă, ajută-mă, iartă-mă, hai să bem o cafea. Hai, îmbrățișează. Pupă. Sărută. Pleacă. Fii bun. Ai compasiune. Așteaptă. Ce mai faci? Ești bine? Spune, ești bine? Ce te doare? Sunt aici, nu te teme. Ce îți dorești? Întreabă și spune toate astea. Spune ce simți. Spune mereu adevărul. Privește-te în oglindă și spune-ți adevărul, oricât ar durea. Vei fi liber. Adevărul e frumos, limpede, te eliberează. Timpul nostru, aici, e scurt. Nimeni nu ne garantează că apoi mai există ceva. Asta, viața asta, de acum, e tot ce știm și avem. Nu irosi timpul. Trăiește. Bea vin. Mănâncă prăjitură, ciocolată și vată pe băț. Fă sport. Ia un copil în brațe și dansează cu el. Sau ia-te în brațe și dansează cu tine. Dar dansează. Cântă. Cumpără-ți rochia, ori blugii, ori tenișii pe care îi dorești atât de mult. Privește munții și înoată în mare, până hăăăăt, departe, în larg. Sau stai la mal și fă castele de nisip. Fă dragoste. Simte viața cum curge prin tine. Taci mai mult. Ascultă mai mult. În tăcere te vei auzi cel mai bine. Nu mai lupta. Abandonează-te. și, cel mai important, visează. Niciodată, orice s-ar întâmpla, nu uita să visezi.