Anna O – Matthew Blake, recenzie

Anna O este un roman cu un subiect extrem de interesant, bun pentru cei care își doresc să sondeze mintea umană. Cred că nu este nevoie să mai spun că thrillerele psihologice, cu umbre și tonuri pe care le înțeleg treptat, se numără printre preferatele mele. Ele îmi dau mereu senzația că plutesc într-o mare de incertitudini, cu adâncimi pe care nu le voi putea atinge niciodată.

Iar Matthew Blake explorează un alt segment al minții umane, adesea prea puțin explicat sau înțeles: somnambulismul. Unde se trage linia între vinovăție și nevinovăție? Cum poți așeza în boxa acuzaților pe cineva care nici măcar nu a fost conștient de faptele sale? Cu un asemenea subiect ofertant și o protagonistă ieșită din tipare, cum putem să nu avem un rezultat cutremurător?

„‘ – … Să încerci să semnezi misterele minții este ca și cum ai încerca să descoperi structura genetică a iubirii sau proporțiile exacte ale frumuseții. Homo sapiens este o parte rațională și una animală. Oamenii cred că partea animală se află în corp și cea rațională, în creier. Însă nu de puține ori este fix invers.”

Anna O – frumoasa sau criminala adormită?

Anna O este un roman care va împărți lumea în două. Cu o poveste care șochează și niște răsturnări de situație pe care cititorul nici măcar nu are răgazul să le anticipeze, romanul va fi o revelație pentru cei care apreciază suspansul și maniera inedită de ambalare a întregului ansamblu. Desigur, vor exista și voci care vor demola construcția cazului Annei O, care vor căuta crăpături prin care adevărul și realitatea se pot scurge insesizabil. E dreptul lor să își exprime părerea, știm deja că poveștile ne ating diferit.

Pentru mine, cea plasată în prima categorie – cea a susținătorilor poveștii Annei O – romanul acesta a avut un farmec aparte. Poate pentru subiectul ales, poate pentru alternarea planurilor narative, a vocilor prin care am descoperit evenimentele. Cert este că am tot urcat pe scara aceasta, am privit înapoi, acolo unde, pe un pat de spital, zăcea o femeie. Unii o vedeau drept o criminală, alții o priveau ca pe o victimă a unor lucruri care nu depindeau de ea. Eu nu am acuzat-o. Știu că a greșit, că a ucis și că nu și-a luat toate măsurile de siguranță. Dar, din punctul meu de vedere, Anna O a fost o victimă: victima părinților săi, a propriilor slăbiciuni, a afecțiunii sale.

Puteau fi acuzați părinții, puteau fi urmărite traumele care ar fi putut deștepta această afecțiune psihosomatică. Însă, evenimentele care o conduseseră pe Anna în acest punct al vieții sale, nu mai puteau fi șterse. Oamenii uciși de ea nu se mai puteau întoarce. Erau morți, rămași în amintirea lumii drept tinerii hăcuiți de o somnambulă.

Victimă sau criminală?

„Încerc să îmi închipui cum e să trăiești o viață dublă fără să știi cum și de ce. Ființa umană poate să îndure foarte multă suferință, dar până la un punct. De acolo, corpul și mintea intră în hibernare, încercând să se protejeze. Nu degeaba se numește sindromul resemnării.”

Anna Ogilvy – cunoscută drept Anna O – comite o crimă dublă în somn, după care rămâne adormită. Suferă de o tulburare psihosomatică rară, cunoscută drept „sindromul resemnării”.

Anna dormea deja de cinci ani. Iar afecțiunea sa nu făcea decât să stârnească revolta celor din justiție și teama celor care o protejau pe Anna. Dacă ar fi trezită, Anna ar fi așezată direct în boxa acuzaților. Deși nu existau reglementări clare în ceea ce privea capacitatea de a desemna gradul de vinovăție în cazul unui suferind de somnambulism, toți cei implicați în cazul Annei O nu-și fac mari speranțe. Chiar dacă ar fi fost trezită sau lăsată să doarmă, semnele somnului prelungit începuseră să apară și tot mai mulți oameni se temeau pentru sănătatea ei.

Anna O nu are nevoie de un prinț care să o sărute, are nevoie de un doctor priceput, dedicat meseriei sale, nonconformist și cu viziuni moderne. Benedict Prince, un psiholog criminalist, este singura speranță a Annei. Și a justiției. El ar fi putut să o trezească sau să dezlege misterele somnului ei. Întrebarea principală rămâne: era doctorul pregătit pentru Anna O?

Anna O – răsturnări de situație și mister

„Mi-e frică de ceea ce devin noaptea și de ce aș putea face.

Mi-e frică de gândurile întunecate care dorm în mine.”

Dacă romanul ar fi fost un pic mai scurt, povestea ar fi reușit să îmi ajungă mai repede în suflet. Probabil, dacă tratamentul Annei O ar fi fost mai amplu, procedurile mai antrenante și mai bine expuse, subiectul ar fi căpătat și mai multă intensitate, și mai multă profunzime.

Pentru mine, așa cum am spus, Anna O a funcționat ca un magnet. M-a atras și m-a forțat să gravitez în jurul lui, să sondez după adevăruri și scenarii, după secrete și întâmplări din trecut. Dacă sunteți atenți, o să descoperiți niște indicii fine, ascunse la vedere și expuse pe repede înainte, indicii care vă pot pregăti ușor pentru avalanșa de cadre de la sfârșitul cărții.

Anna O – un tur de forță

Anna O este un roman antrenant, plin de lumini și umbre, de vinovați și urmări ale lucrurilor ținute ascunse.

Dacă sunteți curioși, vă invit pe blogurile colegilor mei: Biblioteca lui Liviu, Falled, Cărțile mele și alți demoni, Fata cu cartea, Ciobanul de azi, Citește-mi-l, Literatura pe tocuri; Analogii, antologii.

Romanul a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărat de aici.

Titlu original: Anna O

Limba originală: engleză

Traducere: Alunița Voiculescu

Număr pagini: 528

Anul apariției: 2024