Angelique aștepta de ceva vreme să-i descopăr povestea. Nu știu cum a reușit să se ascundă atât de bine printre cărțile necitite. Se prea poate ca Angelique să nu fi fost suficient de pregătită pentru a-și dezvălui secretele, acțiunile și gândurile cele mai sincere.

Dar, cum mi-era dor de stilul lui Musso și de emoțiile pe care știe să le presare printre rânduri, Angelique a fost nevoită să-mi deschidă larg ușa casei sale, să lase măștile să cadă și secretele cele mai întunecate să iasă la iveală.

Angelique
Angelique

Angelique – nu poți avea încredere în nimeni

„Un romancier ieșit din comun.” – France Info

L-am cunoscut altfel pe Musso, mai ales în primele sale cărți. Aplecat spre romane emoționante, spre povești cu emoții, drame și răsturnări de situație, Musso și-a făcut de la început loc în inima mea. Apoi, aproape pe nesimțite, Musso a început să scrie altfel. Mai tăios, mai „periculos”, mai plin de adrenalină și acțiune. Mi-a plăcut și această direcție, mai ales după ce am văzut că o face cu precizie și pricepere.

Ultimele sale romane au tente polițiste, pericolul fiind la el acasă, muchiile devenind tot mai ascuțite și mai abrupte. Dacă e să fiu cârcotașă, aș putea spune că e loc și de mai mult, că ar putea umple cu mai mult suspans cadrele ample pe care le poate creiona. Dar, judecând după barometrul emoțiilor și al nevoilor mele din ultimele zile, cartea lui Musso a fost ca o pastilă efervescentă. Și-a „jucat” jocul, a creat panică, m-a ținut captivă pentru câteva ore bune în mașinuța micuță a lui Louise și mi-a smuls câteva priviri piezișe, adresate lui Taillefer.

Muzică, morți suspecte, răzbunări

„Regele romanului negru european.” – La Reppublica

Nu ai crede că în două sute cincizeci și șase de pagini pot fi înghesuite atâtea detalii. Un polițist pensionar, o tânără misterioasă, muzică pentru bolnavi, un caz de sinucidere (sau de moarte accidentală, sau de crimă?!?!), niște polițe pline de răzbunare, niște oportunități prinse din zbor și exploatate la maxim, niscaiva secrete de familie. Aaaa, adăugați și un strat generos din ceea ce poate fi numită karma. Doamne, cum și-a mai jucat destinul cărțile aici!

Însă, spre surprinderea mea, Musso reușește să înglobeze toate aceste elemente și să ne ofere câteva ore de adrenalină, tensiune și teamă.

Chiar și îngerii au demonii lor…

Iar îngerul care îi cântă la violoncel lui Mathias Taillefer are o cerere neobișnuită și un demon interior care nu o lasă să aibă liniște. Nimic nu este întâmplător în cartea asta, parcă destinul își etalează umorul negru între aceste pagini și așteaptă cu multă răbdare ca marionetele sale să descâlcească firele încâlcite.

Louise Collange este studentă la medicină și voluntar în cadrul unui program care le asigură muzică clasică pacienților internați pe secțiile spitalelor. Nu alesese deloc întâmplător salonul lui Taillefer, orice v-ar face Musso să credeți mai apoi.

Louise este inteligentă, directă și la fel de spumoasă ca o sticlă de șampanie agitată preț de câteva minute. Poate că întrebările legate de moartea mamei sale o fac să fie așa. Nu avuseseră cea mai bună relație, mama ei fiind victima propriilor alegeri și a fricii de uitare și îmbătrânire. Dar știa că marea Stella, balerina care uimise lumea cu talentul său, nu avea motive pentru a se sinucide. Iubea prea mult viața și modul în care încă era adorată de reprezentații sexului opus.

O mână spală pe alta

Louise Collange îi cere lui Taillefer să arunce o privire asupra cazului mamei sale și să o ajute să facă lumină. Aproape închis și clasat, dosarul morții marii balerine fusese catalogat drept moarte accidentală. Îi fuseseră găsite în sânge substanțe interzise și alcool, ușa apartamentului fusese închisă pe dinăuntru. În balcon, locul în care iubea să-și etaleze visurile și spaimele, fusese găsită o scăriță și o balustradă șubredă.

Toate probele conduceau spre aceeași concluzie: moarte accidentală. Dar dacă nu priviseră polițiștii în direcția corectă? Oricum ar fi, Louise are noroc. Mathias Taillefer acceptă să analizeze dosarul mamei sale. Și nu o face din bunătate, stați liniștiți! Are propriile motive, nu foarte morale.

Ați citit până aici și vă întrebați cine-i Angelique? Ei, asta nu vă pot spune! Ar însemna să vă duc de mână spre adevăr și spre deznodământ. Iar asta, dragii mei, este o călătorie pe care trebuie s-o faceți singuri. Unde ar mai fi distracția dacă v-aș spune eu totul?

Angelique – când viața își plătește polițele

Poate că a trecut Halloween-ul și poate că o să mai treacă puțin timp până ce ajungeți voi la cartea asta, dar trebuie să vă avertizez: fiți atenți la măști! Toți le poartă în cartea asta și adevărul poate fi destul de alunecos, mai ales când nu-l poți vedea prea bine.

Așa cum am spus mai sus, Angelique nu este un roman dens, plin de răsturnări de situație sau drame inutile. Dar este o lectură pe care o poți „înghiți” deodată, pe care o citești cu nerăbdare și cu o sprânceană ridicată a „și acum ce?”.

Mi-a plăcut povestea, a fost ușor de urmărit și de asimilat, mi-a oferit o porție sănătoasă de deconectare de la propria-mi rutină.

Angelique – ești gata să afli adevărul?

Dacă mai aveți nevoie de câteva pledoarii în favoarea acestui roman, atunci vă invit pe blogurile colegilor mei, acolo unde veți găsi luna aceasta articole dedicate. Colegii mei sunt: Literatura pe tocuri, Biblioteca lui Liviu, Falled, Ciobanul de azi, Fata cu cartea, Citește-mi-l; Analogii; Antologii; Cărțile mele și alți demoni.

Angelique a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărată de aici. 

Titlul original: Angélique

Limba originală: franceză

Traducere de: Liliana Urian

Anul apariţiei: 2023

Nr. de pagini: 256

 

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns