***Mi-e atât de greu să încerc să conturez această minunăție de carte. Nu aș putea să acopăr toată profunzimea ei, nu aș putea reda toată munca și măiestria autorului. Cu Sebastian Faulks mă întâlnisem acum ceva timp pentru prima oară. ”Cântecul păsărilor”, cartea lui de debut, a fost o carte ce mi-a rămas încă vie în gând și în suflet, a fost o lectură cutremurătoare, fascinantă și puține romane au mai reușit să o egaleze în inima mea.
Eram extrem de curioasă în privința altor romane semnate de el. Am avut nevoie de timp între lecturi pentru că nu am vrut să le compar mereu cu romanul mai sus menționat, care vă spuneam că este o carte ce m-a marcat profund.
”Amprenta omului” mă gândeam eu că va fi o carte ce va atinge un pic tema nebuniei, că va avea tente psihiatrice și psihologice. Dar mi-a înșelat așteptările. Pentru mine a fost o capodoperă literară.
”Pentru romanul Amprenta omului (Human traces, 2005), Faulks a primit titlul de doctor onorific din partea clinicii psihiatrcie Tavistock Clinic, în colaborare cu University of East London, pentru contribuția sa la înțelegerea psihiatriei.”
Din fiecare pagină răzbate documentarea și munca titanică pentru a strânge atâtea informații. Toate aceste detalii extrem de precise și de reale sunt îmbrăcate în nuanțe beletristice pentru a putea fi mai ușor digerate.
Primele pagini mi s-au părut încărcate de informație și am avut impresia că îmi va fi dificil să parcurg acest roman. S-a citit greu, așa este. Greu datorită informațiilor din acest domeniu, datorită precizărilor, dar am rămas impresionată de tot ce am învățat. Multe lucruri nu le știam, și din când în când mă opream și îmi spuneam: ”cine mai are nevoie de romane de groază când există mintea omului?”
” Impresionant și provocator în același timp, romanul lui Sebastian Faulks caută răspuns la întrebarea ce fel de ființe suntem noi, oamenii, și dacă nu cumva nebunia este prețul pe care îl plătim pentru a fi umani.”
***Sebastian Faulks suprinde istoria psihiatriei și evoluția din acest domeniu. De la vremurile în care nebunia era considerată o rușine iar suferinzii erau ascunși de ochii lumii la demersurile deschizătorilor de drumuri în acest domeniu. Psihiatria nu a fost considerată la începuturi ca fiind parte din medicină iar doctorii de nebuni nu erau considerați doctori.
”Istoria subiectului era rușinoasă și scurtă. În Evul Mediu timpuriu, nerozii fără căpătâi erau puși la stâlpul infamiei sau erau ținta batjocurii; urmaseră secolele superstițioase când lumea vorbea de posedați și de alte absurdități diavolești; apoi, epoca cruzimii, a întemnițării și a ocării, când omul sănătos la minte și fără treabă plătea ca să se strâmbe la nebuni. Aceasta se tranformase la începutul secolului în epoca ”restricției”, când constrângerea laolaltă pentru prima dată a mai multor bolnavi mentali necesitase folosirea cătușelor, a lanțurilor și a cămășilor de forță.”
Unii doctori erau convinși că nebunii puteau fi salvați, alții îi închideau în camere și îi lăsau la mila Domnului, alții le administrau diverse medicamente (chiar și șocuri electrice), pe când existau și voci care spuneau că suferinzii aveau nevoie doar de dragoste și de cuvinte frumoase.
Noi vom merge alături de ei pe acest drum sinuos alături de doi tineri temerari care fuseseră uniți de aceeași pasiune. Deși erau din țări diferite medicina le era limbaj comun.
***Jacques era francez. Provenea dintr-o familie modestă și era nevoit să îl ajute pe tatăl său în afacerea familiei. Mama lui Jacques murise la nașterea lui și băiatul nu avea nici măcar o amintire cu cea care îl adusese pe lume. ”Albumul” lui cu amintiri era fratele lui, Olivier. De multe ori subiectul de discuție preferat era mama. Olivier alunecase însă treptat pe panta nebuniei. Tatăl lor se recăsătorise iar Olivier fusese transferat în grajdul familiei alături de animale. Deși îl hrăneau, uitaseră cu toții să îl înțeleagă și să îl mângâie. Olivier era prizonierul vocilor din capul său și avea prea puține momente de luciditate. Jacques își dorea să ajungă medic pentru a-și salva fratele. Îl voia așa cum îl știa în copilărie, dar mai ales voia amintirile lui cu mama lor.
Deși tatăl lui nu îl încuraja să își continue studiile, preotul satului văzuse sclipirea de geniu din mintea băiatului și toată determinarea sa și îl ajuta să studieze și să ajungă student.
***Thomas, cel care avea să devină peste timp prietenul lui Jacques și partenerul lui de afaceri, provenea dintr-o familie bogată. Mai avea un frate mai mare și o sora pe care o adora. Sonia, sora lui mai mică, era cea mai bună prietenă a lui și cea care îl impulsiona întotdeauna. Pentru că tuturor li se părea o prostie ca el să devină om de litere și licențiat în literatură, Thomas alege medicina la sfatul Soniei și se dedică acestui domeniu.
Este trimis la un azil și acolo se confruntă pentru prima oară cu adevărata față a nebuniei și cu modul în care societatea se raporta la cei afectați de această boală. Erau cam 2000 de pacienți și doar trei doctori. Se făcea un triaj la internare și erau repartizați în saloane. Unii nu aveau nume, alții nu vorbeau. Nu știau să le pună un diagnostic precis. Nici nu mai conta. Odată închiși acolo, rar erau examinați, tratați sau vizitați.
Thomas nu îi poate trata cu indiferență, așa că inspirat de ideea altcuiva va face poze pacienților (pentru a-i putea recunoaște de vreme ce nu aveau nume), întocmindu-le astfel prima lor fișă medicală.
***Planurile celor doi prieteni erau mărețe. Doreau să deschidă o clinică unde se puteau trata atât cei care sufereau de vreo tulburare minoră cât și cei care aveau mințile rătăcite. Erau gata să sacrifice pe altarul medicinei fiecare secundă din timpul lor. Jacques se căsătorise cu Sonia, sora lui Thomas, iar ea era deja implicată în planurile administrative.
Mi-ar plăcea să vă spun pe mai departe că planurile lor au reușit, dar nu este așa. Chiar dacă studiau mințile altora, uitaseră de propria lor minte. Nu cumva existau și pe acolo idealuri vecine cu nebunia?
Jacques a fost cel care m-a dezamăgit primul. Și-a dezvăluit slăbiciunile și își urma maniacal ideile, chiar dacă asta pune în pericol o pacientă de-a sa.
Thomas a rămas cel mai cerebral, dar în final tot mintea este subiectul în jurul căruia se va învârti restul existenței sale.
”Cel mai ambițios roman a lui Sebastian Faulks de până acum… Dragoste, loialitate, curaj, compasiune, generozitate… aceștia sun polii în jurul cărora gravitează poveștile sale.” The independent
Dacă v-ați întrebat vreodată câte ceva despre acest domeniu, eu vă recomand această carte. Accentele beletristice ”încălzesc” duritatea informațiilor și a studiilor. Nu este o carte pentru oricine și pentru orice stare. Se citește pe îndelete, se savurează fiecare cuvânt și se păstrează pe rafturi.
Mulțumesc echipei de la Targulcartii.ro pentru acest volum minunat! Cartea poate fi cumpărată de aici. Fiți atenți pe site-ul lor pentru că au mereu reduceri și promoții. Vă recomand și libraria online Libmag, care are chiar acum în desfășurare o ofertă cu titlurile de la Curtea Veche de 2+1.
Despre carte:
Editura: Litera
Anul: 2012
Limba: Romana
Coperta: Brosata (paperback)
Numar volume: 1
Numar pagini: 825
Traducator: Daria-Laura Barsan
[…] forța și subiectul ales. Mi-era clar că voi mai căuta cărți semnate de el. Când am dat de ”Amprenta omului” nu am ezitat o clipă. O carte sondează adâncimile sufletului și întărește ideea ”cine mai […]
[…] Amprenta omului – Sebastian […]
[…] A Amprenta omului – Sebastian Faulks […]
Când m-am uitat la copertă, nu știu de ce m-a dus cu gandul la un roman de dragoste. Și recenzia ta m-a convins să-l adaug neapărat în lista cărților de citit. Felicitări! 🙂
Multumesc mult! Are si o poveste de dragoste, dar nu e tipică:)
Multumesc mult! Citesc mai mult seara si cand se joacă fetele cu tati. Eu incerc sa diversific genurile
Chiar suna bine! Mulțumesc pentru impresii, Anca, felicitări! Nu am citit cartea.
Multumesc Geo! Eu iti recomand si Cântecul păsărilor, are si o poveste de dragoste
Mersi!
Te felicit pentru diversitatea prezentarilor si subiectelor citite! Fara indoiala, acest subiect starneste multe intrebari iar prezentarea ta este foarte reusita.
Multumesc mult, Ana! Am descoperit ca diversitatea ma ajuta foarte mult. Nu am intrat niciodată în reading slump și nu pot spune ca m-am plictisit de vreun gen.
Imi place mult cum suna! Felicitari pentru recenzie!
Multumesc mult! Este o carte bună!