Al zecelea cerc – Jodi Picoult, (recenzie, Editura Litera)

Această poveste a unei familii departe de a fi perfectă și aflată în pragul distrugerii îl captivează pe cititor de la început până la sfârșit. – Publishers Weekly

Jodi Picoult m-a cucerit cu „O viață de rezervă”. Atât de mult am plâns la cartea aceasta. Mi-am promis că nu voi rata nicio carte de-ale ei. Știu că poveștile sale ating subiecte sensibile, personajele sunt imperfecte și pline de temeri, așa că, se pare că scrie pe placul sufletului meu. Istoriile sale sunt pline de dramatism, dar sunt povești care par rupte din realitate. Există mereu o lecție bine ascunsă, există morală și finalul nu este niciodată perfect rotund, dar exact în asta îi stă frumusețea. Înțelegi de ce a ales calea respectivă.

„Al zecelea cerc” nu face excepție. Aș vrea mai întâi să punctez lucrul acesta despre final. Îl intuiam, nu că ți s-ar oferi prea multe alternative, dar mi s-a părut cel mai corect. După ce am analizat din toate unghiurile, am realizat că altfel nu ar fi avut farmec. Dacă m-a deranjat previzibilitatea deznodământului? Nu. Este exact finalul pe care îl consider potrivit. „Al zecelea cerc” se plasează pe locul trei în topul preferințelor mele (și aici mă refer strict la cărțile autoarei). „O viață de rezervă” rămâne preferata mea, „Mici lucruri mărețe” o secondează, apoi aceasta și „Vremea plecării”, „Dispariții”. Mai am de citit „Pactul”, dar nu i-a venit timpul.

Al zecelea cerc, Jodi Picoult – roman aflat la granița dintre minciună și adevăr

„Al zecelea cerc” abordează un subiect sensibil, mai ales pentru o mamă de fete: violul. Dacă ar fi să o descriu numai în câteva cuvinte, aș spune că, este o combinație între „Scandalul” lui Backman (dar mai slab scrisă și cu mai puține fraze încărcate de trăire) și „Și-a căutat-o”, Louise O”Neill (dar mai bine scrisă și cu personaje mult mai bine conturate).

Citisem înainte de cartea aceasta „Un nou început” – Kristin Hannah, și cunoscusem un tată bolnav, o relație toxică și consumatoare. În romanul de față, tatăl este implicat total în viața fiicei sale. El stă acasă cu ea când este mică, el o îngrijește până când devine adolescentă. Deși putea număra amintiri multe cu ea și fotografiile stăteau mărturie, Daniel Stone, un grafician de excepție, avea impresia că cei 14 ani ai lui Trixie trecuseră într-o clipită. Când trecuse fata lui de la costumațiile amuzante la blugii cu talie joasă? Când înlocuise ursulețul de plus cu un iubit? Mi-au plăcut mult paragrafele cu gândurile și zbuciumul lui Daniel. Ca părinte, m-am regăsit complet. Inima mi-e mereu împărțită în două. Deși sunt momente prin care de-abia aștept să îi văd pe copii trecând, sunt și momente în care nu îmi vine să cred că au trecut atâția ani, că nu îi voi mai putea proteja și mi-e teamă că nu voi ști să îi mențin aproape de mine.

Daniel este singurul personaj pe care l-am plăcut. Este un tată dedicat, lucrează de acasă (scrie reviste de benzi desenate), știe să ierte și știe să își arate dragostea. O idee genială mi s-a părut includerea unor pagini grafice în acest roman. M-am apropiat mai mult de personaj. Laura, soția lui, mi s-a părut prea slab evidențiată. Nu am condamnat-o pentru faptul că a ales cariera, nu asta o face mai puțin mamă, dar atitudinea ei este una pe care am perceput-o extrem de indiferentă, rece. Nu mi-a plăcut viața ei dublă și nici faptul că era indecisă.

Trixie este un personaj pe care nu am știut de unde să „îl apuc”. Adolescenta tipică, îndrăgostită de băiatul pe care îl credea coborât din visurile sale. Dar nu spune adevărul. Trixie a învățat să mintă și îl poate mânui pe degete pe Daniel, dar putea oare să facă asta cu toată lumea?

Într-o seară, pe când mințise că merge în casa prietenei sale, Trixie este violată și toată lumea familiei Stone se prăbușește. Da, era în casa prietenei sale, dar oare era adevărat că fusese violată? Alcoolul curgea răuri, jocurile erotice erau noile lor activități și nici substanțele interzise nu lipseau. Fusese violată sau voia să se răzbune pe iubitul de care se despărțise în urmă cu trei luni? Toată lumea știa că Trixie îl voia înapoi pe Jason și că este capabilă pentru a-l recuceri.

Descrierea de pe spatele cărții mi se pare ușor exagerată. Daniel nu face altceva decât ar face un alt părinte în locul lui. Da, nu spusese prea multe despre viața lui din Alaska, despre cum fusese greu să fii diferit, dar este o exagerare să spui că este capabil să meargă până în infern pentru a se răzbuna. În rest, mi-a plăcut. Este o carte care avea nevoie de mai multă atenție pentru oersonaje, caracterele lor nu mi s-au părut prea bine creionate, acțiunea este destul de alertă și subiectul este unul din care avem cu toții de învățat. Rămâne să descoperiți voi ceea ce s-a întâmplat cu personajele noastre mai departe. Eu vă spun că este o lectură cu un subiect greu, dar care se parcurge destul de ușor, ami ales pentru că Jodi Picoult chiar știe cum să spună povești.

Ați citit cartea? Ce impresie v-a lăsat?

Romanul a apărut la Editura Litera și poate fi cumpărat de aici (dacă nu ați profitat de faptul că a fost la chișcurile de ziare)

Produs publicat in 2018 de Litera
Data aparitiei: Decembrie 2018
Tip coperta: Brosata
Numar pagini: 384