Agonie mentală – Veit Etzold (recenzie, Editura Rao)

„De multe ori, răul este camuflat în bine.”

E pentru prima oară, în mulți ani, când am curaj să îl citesc pe King. Și cu becul stins. După romanul „Agonie mentală”, scris de Veit Etzold, pot să citesc chestii dark. Asta nu înseamnă că o să și vreau.

Nu știu pentru alții cum a fost cartea asta, dar pentru mine a fost teroare cruntă. Frică la fiecare pagină. Scârbă la anumite paragrafe. Piele de găină. Fragmente citite cu mâna la ochi. Bine, bine, veți spune unii, dar de ce ai citit-o? Nu am știut că este așa! Nu am citit primul volum. Nu mă așteptam la atâtea chestii sadice și detalii macabre. Poate nu este cea mai violentă carte, nici cea mai horror dintre toate, dar eu așa am perceput-o. Mi-oi fi pierdut antrenamentul, poate sunt prea scufundată în praf magic de zâne sau mi s-o fi stricat bagheta și zugrăvește numai lucruri roz.

Agonie mentală este un roman dur. Și mai șocant mi s-a părut faptul că printre atâția criminali sadici, atâtea morți violente și victime nefericite, apare inspectorul-șef Clara Vidalis. Nu știu ce fel de femeie este Clara, dar a avut toată considerația mea. Să văd atâta teroare cu ochii mei m-ar fi transformat într-un zombie sau într-un dependent de pastile pentru somn. Nu știu povestea din primul volum, dar informațiile primite în cel de-al doilea mi-au fost suficiente.

Trecând un pic și la lucrurile care nu implică violența și detaliile crunte, aș dori să spun că mi-a plăcut cartea. Sună ușor ca nuca în perete acest „plăcut” dar așa a fost. Îmi place să citesc thrillere, să descopăr indicii care să mă conducă la criminal. În romanul de față, toate indiciile mele au rămas umbrite datorită paravanului de detalii sumbre pe care autorul le scoate la paradă. Axat pe șoc și groază, mi s-a părut că nu a mai acordat suficientă atenție celorlalte detalii. Explicațiile din spatele acțiunilor mi s-au părut praf în ochi, prea scurte și prea expeditive.

Există binele și răul cam din același timp pe pământ. Adepți sunt și de-o parte și de cealaltă. Sunt texte și documentare care ridică mari semne de întrebare și oameni care se agață de fiecare detaliu pentru a clădi din asta o explicație plauzibilă pentru cauza în care crede.

Exorcizări, ritualuri satanice, control al minții, culturi religioase și o luptă continuă. Nu este o lectură ușoară și nici pentru oricine. Nefamiliarizat cu subiectul, detaliile macabre te pot afecta emoțional. Eu am avut o perioadă în care îmi doream să știu mai multe despre aceste domenii. Am observat că după fiecare săpătură eram mai nesigură și dornică de mai multe informații. Fiind fricoasă din fire, nu am suportat să văd prea multe, dar informațiile prezentate în carte îmi erau cunoscute. Autorul le-a așezat cu mâna sigură în poveste. Sclipirea unei minți bolnave, dorință de a șoca sau de a aduce în lumină și cazuri mai dure? Orice ar fi, rezultatul a fost șocant pentru mine.

O apariție înfricoșătoare și niște crime sadice amenință liniștea orașului Berlin. Clara Vidalis, inspector-șef, văzuse destule la viața ei, dar moartea lui Franco Gayo o oripilează de-a dreptul. M-a șocat și pe mine vizualizarea întregii scene. Dacă mai aveam și un modus operandi detaliat, cred că acolo încheiam cu cartea asta. Fiecare detaliu pare de un sadism ieșit din comun! Nu le este greu polițiștilor să facă legătura între crime și un cult religios pentru că autorul îngrozitoarelor crime are grijă să lase întotdeauna un verset din Biblie la vedere.

Șirul morților nu se oprește aici și mă întrebam cum alege criminalul următoarea victimă. Eram sigură că „explicația” de pe copertă: „De multe ori, răul este camuflat în bine”, este singurul indiciu pe care îl avem de la început. Eram convinsă că victimele nu sunt aleatoriu alese, că există o explicație și eu voiam să o obțin. Nu mai spun „cu orice preț” pentru că romanul acesta mi-a dovedit cam cât de mari pot fi prețurile.

Nu vreau să vă dau detalii. Nu că nu v-ați mai speria, vă asigur că este suficient material pentru asta, doar pentru că trebuie să devoalați singuri acest subiect. Este totul dens, concentrat, apăsător, conectat. Un detaliu l-ar putea anula pe celălalt. Aveți grijă spre final, există un caz care vă poate scârbi și înfiora deopotrivă. Eu citeam câteva pgini, lăsam cartea jos. Iar citeam, iar o lăsam. Poate funcționează și pentru voi.

Este, în mod sigur, un roman pe care nu îl recomand înainte de culcare. Mi-era teamă să mai închid ochii. Nici cu zece rugăciuni nu a trecut. Voi ați citit cartea? Dar primul volum? Ce părere v-ați format?

Romanul a apărut la Editura RAO și poate fi comandat de aici.
Despre carte:
Editura: RAO
Nr. pagini: 425
Traducător: Cornel Stoenescu