Acolo unde cântă racii
Recenzii

Acolo unde cântă racii – Delia Owens, recenzie

Acolo unde cântă racii pare a fi cartea de care toată lumea vorbește în perioada asta. Mă tot învârteam în jurul ei, am intrat pe Libris și am dat comanda. Trebuia să aflu unde este tărâmul acesta unde racii nu dau înapoi, nu se înroșesc. Aici, racii cântă. Expresia „acolo unde cântă racii” face referire la un loc îndepărtat, un loc unde poți evada atunci când sufletul îți este lovit. Și mlaștina unde trăiește Kya este un astfel de loc. Un loc care îți reduce universul și te aduce la stadiul nevoilor pe care eu le consider primordiale: nevoia de a fi iubit și nevoia de a nu fi singur.

Acolo unde cântă racii
Acolo unde cântă racii

Acolo unde cântă racii – lecția de supraviețuire

Când am început să citesc această carte eram precum un arici. Prea era lăudată. Nu mă așteptam să mi se lipească de suflet de la primele rânduri. Și nu știu dacă v-am spus pe pagina de Facebook sau pe altundeva, dar cartea mă duce cu gândul la pământ, la toamnă.  Și dragostea pentru pământ, pentru natură, pentru animale răzbate din fiecare cuvânt. Fără să aglomereze și să își etaleze toate cunoștințele din acest domeniu, Delia Owens reușește să scrie o carte complexă deghizată în cea mai simplă structură. Nu are cuvinte mărețe, ba chiar are cuvinte neșlefuite, exact așa cum sunt personajele ei. Țese o poveste care reunește sub cupola ei personaje, drame, traume, speranțe, visuri sfărâmate în zbateri de aripi. Dar nu uită de candoare, de nevoia de a fi cu alți oameni. Aș spune că Acolo unde cântă racii este un strigăt mut pentru iubire, o pledoarie pentru empatie, pentru dărâmarea barierelor pe care oamenii le tot ridică.

“ – Tre’ să plec, Kya. Nu se mai poate să stau aici.
Aproape că se întorse către el, dar n-o făcuse totuşi. Voia să-l implore să n-o lase singură cu tăticu’, dar cuvintele nu ieşeau.
-O să pricepi tu, când te-oi face mai mare, zise Jodie.
Kya voia să ţipe că o fi ea mică, dar că proastă nu-i. Ştia că tăticu’ era motivul pentru care plecaseră cu toţii; însă ce o măcina era că nu o luase şi pe ea nimeni. Se gândise s-o şteargă şi ea, doar că n-avea unde se duce şi nici bani de autobuz.”

Acolo unde cântă racii – pledoarie pentru iubire 

Kya este un personaj care poate fi greu de uitat. Îmbrăcată în straturile așezate pe umeri de părinții săi, Kya nu poate fi asemănată decât cu locul în care crește. Pentru cei din afară, mocirla poate fi doar un loc urât mirositor, loc în care se adună toate lucrurile mai puțin frumoase ale lumii. Pentru Kya, omul care învață să supraviețuiască aici, mocirla este plină de viață, de locuri în care se poate ascunde, de insulițe unde își poate alina sufletul, de ieșiri spre ocean unde-și poate hrăni pescărușii preferați. Și Kya este exact așa. Lumea o vede murdară, sălbatică, desculță, nepieptănată. Dar ea are atâta dragoste de dat. Este inteligentă, moștenește talentul mamei la pictură, este atentă la viața din jurul ei, iubește să colecționeze pene, scoici sau cuiburi de păsări. Și când rămâne complet singură, Kya este obligată să supraviețuiască. Trebuie să ai răbdare cu ea, să dai straturile la o parte. Și vei da de viață. Și de un om care are nevoie să fie îmbrățișat.

”Se străduia să evite plaja și să rămână în mlaștină, căutând cuiburi de păsări și pene. Să stea la loc sigur și să hrănească pescărușii cu crupe. Viața o făcuse expertă în înghesuirea simțămintelor în spații de depozitare limitate. Însă singurătatea are o busolă a ei. Așa că se duse în căutarea lui, pe plajă, și-n următoarea zi. Și în ziua de după.” 

Din fericire, dă peste oamenii poriviți. Oameni ca ea. Nu oamenii mocirlei, oameni stigmatizați, oameni obligați să locuiască la extremele orașului locuit de oamenii „buni” și seci pe dinăuntru. Săltărețu” este un astfel de om. Prezența lui mi-a alinat sufletul. El o putea înțelege, putea vedea dincolo de cuvintele spuse pe jumătate, de fuga continuă.

”Dacă cineva înțelegea singurătatea, atunci aceea era luna. Întoarsă la ciclurile previzibile ale mormolocilor și la baletul licuricilor, Kya se adânci și mai mult în lumea sălbăticiei, cea lipsită de cuvinte. Natura părea singura piatră pe care apele n-o puteau purta la vale.”

Acolo unde cântă racii – din dragoste pentru natură

Kya ar fi fost personajul perfect dacă autoarea nu și-ar fi dorit să o cizeleze până aproape de perfecțiune. O să vedeți că în viața ei se întâmplă un lucru măreț, lucru care este posibil, mai ales pentru anii aceia, dar care pare să forțeze un pic limitele și să spargă bula magică pe care o construise în jurul fetei din mlaștină.

Kya este prinsă curând între realitatea propriei lumi și promisiunile deșarte ale celor doi bărbați care reușesc să se apropie de ea. Amândoi își vor avea rolul în viața ei, amândoi vor aduce ceva cu ei și vor lua câte puțin din sufletul ei. Existența îi este dată peste cap, portițe spre lumea exterioară se deschid și Kya este nevoită să învețe din nou să se descurce.

”Și, undeva în sinea ei, Kya se temea ca nu cumva să fie și ea o cochilie de pe plajă, o curiozitate pe care-o învârți o dată în mâini și o lepezi la loc pe nisip. Dar se plimbă mai departe. Dăduse o șansă iubirii; acum nu mai voia decât să umple spațiile goale. Să-și domolească singurătatea și să-și ușureze inima.”

Despre acest roman s-au scris multe. Și sunt sigură că se vor mai scrie. Da, este un roman de o frumusețe tulburătoare, o frumusețe mascată atât de bine în simplitate. O combinație reușită între un roman crime, un roman de maturizare și unul de dragoste, Acolo unde cântă racii știe să atingă sufletul cititorului. Eu o să îl păstrez pe raftul cărților de suflet.

Acolo unde cântă racii a apărut la Pandora M/ Editura Trei și poate fi cumpărat de pe Libris, dacă dați click aici. Merită!

An aparitie: 2019

Autor: Delia Owens

Categoria: Literatura Universala

Colectie: Literary Fiction

Editie: Necartonata

Editura: PANDORA

Titlu Original: Where the Crawdads Sing

Traducator: Bogdan Perdivara

7 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *