Această splendidă mare pestriță este un roman despre iubire, puterea de a face compromisuri și de a trece peste moștenirea genetică. La ce vă gândiți prima oară când auziți titlul? Și vă rog să nu trageți cu ochiul pe coperta patru pentru a citi descrierea.
Eu nu mă gândeam nicidecum la măduvă osoasă. Dacă aș fi avut o listă cu presupuneri, cu siguranță măduva ar fi ocupat ultimele locuri. David Biro este medic și Această splendidă mare pestriță este romanul său de debut. El înțelege tot ce ține de domeniul medical, dar duce toată știința dincolo de ultimul prag, dacă îmi este permis să spun așa. Trece de tot ce este exact, tranșant și incisiv. Ne îndeamnă să celebrăm legăturile care ne unesc, ne îndeamnă să trăim fiecare clipă, să ne descătușăm de secretele apăsătoare și să fim mai atenți la nevoile celor din jurul nostru.
„Medicul și scriitorul David Biro e interesat de secretele pe care oamenii le duc cu ei și de modul cum acestea modelează și distorsionează viziunea noastră asupra lumii. O poveste despre interconexiune și despre granițele care mult prea adesea ne despart.” – Booklist
Această splendidă mare pestriță – legături nebănuite
Îmi plac tare mult romanele care sondează trecutul și secretele sale. Mi se pare foarte important să ne cunoaștem rădăcinile, familiile și parcursul generațiilor din care sunt alcătuite acestea. Și pun rămășag cu voi că și lui David Biro îi plac aceste aspecte.
Înainte de a vă trasa câteva linii despre carte, aș vrea să spun că mi-a plăcut cartea. Am așteptat mai mult, e drept, dar mi-a plăcut. Se simte că este roman de debut. Este un pic stângaci autorul când vine vorba de a uni sub aceeași cupolă toate elementele pe care și-a dorit să le exploateze.
Prea multe direcții…
Din punctul meu de vedere, trebuia să rămână aproape de un singur subiect, fără să urmărească atâtea piste și să le lase un pic nefinisate pe toate. Avem noțiuni medicale, noțiuni despre evrei, informații despre acțiunile italienilor în timpul războiului. Și nu m-ar fi supărat multitudinea asta de direcții. Mi s-a părut doar că a vrut să le îngrămădească pe toate într-un recipient prea mic. Dacă le-ar fi dat fiecăreia timpul și atenția sa, altfel ar fi stat lucrurile.
Și peste toate astea, exact cum nu mă așteptam, vine un final care sare și sare peste ani și peste experiențe. Ne oferă ceva rapid, cât pentru a stinge orice urmă de întrebare sau pentru a distrage atenția de la tot ce se întâmplase până acolo. Personal, cred că s-ar fi putut încheia într-o notă optimistă, mult mai devreme ca perioadă.
Dragostea nu e de ajuns uneori
Micuțul Luca Taviano ar fi putut fi trecut în rândul celor mai iubiți dintre pământeni. Era un copilaș zburdalnic, făcea șotii specifice celor de vârsta lui, își purta cu mândrie părul roșcat și era adorat de bunicii lui. Nonna era drăgăstoasă și atentă la nevoile puiului de om. Nonnu era mai introvertit, ba chiar putea trece drept ursuz. Dar îl iubea pe Luca și ar fi făcut orice pentru el.
Luca nu știa, dar Nonnu păstra niște secrete grele, secrete care le-ar fi putut tulbura familia. Nu știa Luca despre luptele de oameni mari. Dar știa că Nonnu se simțea rău din când în când, că prefera să stea singur și să petreacă ore întregi la fermă sau pe câmp. Tot Luca este cel care îl convinge pe Nonnu să vină în oraș. Dar măcar de ar fi venit pentru un lucru bun.
Luca este diagnosticat cu leucemie și internat în spitalul Santa Cristina. Iar lumea celor doi bunici se sfărâmă în mii de bucăți. Nonna era apăsată de grijă, Nonnu era măcinat de luptele cu demonii interiori. Dar făceau front comun pentru a-l salva pe micuțul care le lumina viața.
Oamenii pot fi îngeri păzitori
Luca are noroc să o întâlnească pe Nina Vocelli, o asistentă dedicată meseriei sale. Nina știa ce înseamnă să fii diferit. Crescuse având un stigmat pus pe capul ei încă de la naștere. Dar nu bănuia că Luca avea o moștenire genetică care îl făcea la fel de diferit, chiar dacă în alt sens. Și nu se aștepta tânăra femeie ca să descopere, cu ajutorul dosarului lui medical, secrete din cel De-al Doilea Război Mondial.
Singura șansă la viață a lui Luca este transplantul de măduvă osoasă. Dar familia lui nu poate fi testată. Nu era familia lui adevărată. Dar ce însemna familie adevărată? Nu dragostea, grija și atenția cu care fusese înconjurat?
Când Luca este introdus în baza de date cu pacienți bolnavi și analizele au un rezultat, Nina descoperă un singur donator perfect: un rabin care locuia la New York.
„Un roman plin de căldură și compasiune. Demersul ambițios al lui Biro — acela de a sonda misterul din jurul originii unei familii — este totodată și unul nespus de impresionant.” – Publishers Weekly
Ce legătură avea băiețelul ăsta din Nordul Italiei cu un rabin din America? Erau pregătiți ei oare pentru tot ce urma?
Această splendidă mare pestriță – o lecție despre puterea de sacrificiu
L-am adorat pe Luca, dar am iubit-o pe Nina. A devenit ea farul călăuzitor al vieții băiatului și nu s-a oprit până ce nu a primit răspunsurile mult dorite. Nina merita o bucată mai mare de poveste, iubirea și dăruirea ei fiind adevărate lecții de viață.
Această splendidă mare pestriță este o poveste plină de compasiune, emoție și dragoste. Suntem toți copiii aceluiași Dumnezeu, sperăm la aceleași lucruri bune și ne rugăm pentru sănătate și pentru cei dragi. Poate nu suntem atât de diferiți până la urmă. De ce nu ne-am comporta ca atare?
Romanul poate fi o alegere inspirată pentru un weekend, pentru o seară în care vă alinați sufletele alături de o ciocolată caldă și de un foc strașnic.
Romanul Această splendidă mare pestriță a apărut la Editura Trei și poate din cumpărat de aici.
Autor: David Biro
Nr. de pagini: 304
Titlul original: This Magnificent Dappled Sea
Limba originală: engleză
Traducere de: Cătălina Stanislav
Anul apariţiei: 2021
