Absolut tot – Nicola Yoon ***Recenzie

De cărțile cu și despre adolescenți m-am tot ferit până acum. Nu că nu ar fi bune. Poate doar pentru că am eu vreo preconcepție cum că toate, sau majoritatea, au povești clișeice, povești cu un bad boy și fete bune, fluturași, cămine și holuri de liceu.

Când reușesc să găsesc în descriere ceva care mă intrigă și îmi menține cumva interesul pentru mai multe zile, îi dau totuși o șansă cărții. Fie pentru acest motiv, fie pentru că uneori am nevoie de relaxare sau pur și simplu pentru că mi se face dor de acea etapă a vieții mele. Adolescenții tind să se închidă în lumea lor și trebuie mereu să găsim calea de comunicare potrivită. Ca mamă mă gândesc mereu la adolescența lor și sper să le fiu prietenă și mamă, așa că orice carte cu și despre adolescenți mă învață despre viitorul nostru. Asta nu înseamnă că le voi citi prea des.

De ”Absolut tot” am auzit tot pe grupurile dedicate cărților. Păreri împărțite, ca de obicei. M-am uitat pe câteva recenzii, pe descriere, mai apoi am aflat și de ecranizare. Așa că mi-am dorit să îmi formez o opinie proprie. Mi-a plăcut. Nu a fost wow, dar mi-a plăcut, dacă nu pentru poveste, măcar pentru zecile de întrebări pe care mi le-am tot adresat pe parcursul lecturii.

Cât de mult suntem capabili să facem pentru a-i proteja pe cei dragi? Unde trasăm limita?

Madeline era o tânără de 18 ani. Ai fi zis că este o adolescentă cu probleme normale tipice vârstei sale, asta dacă ai fi văzut doar o fotografie de-a ei. În realitate, Madeline trăia într-un mediu complet steril, unde intrau doar mama ei și asistenta personală care o supraveghea când mama ei era la lucru.

Madeline suferea de o boală de imunitate. Imunodificiență severă combinată (SCID) sau ”boala copilului din bula de plastic”. Madeline Wittier nu lua contact cu nimic străin fără a fi atent sterilizat în prealabil, vidat sau trecut prin camera de presurizare. Toate lucrurile din jurul ei erau albe, până și cărțile ei noi aveau toate coperți albe, cartonate. Toate zilele ei semănau și toate serile erau planificate. Lecțiile pentru școală se desfășurau via Skype, iar mama ei crease între pereții casei lor micuța lume perfectă care nu putea altera sănătatea fiicei ei, a singurei persoane care îi rămăsese.

Fuseseră cândva o famile completă și perfectă. Până când tatăl și fratele mai mare pieriseră într-un accident. Rămăsseră ele două, două femei sensibile și cu puncte slabe în sănătatea lor emoțională.

Viața lui Madeline nu avea nimic imprevizibil. Asta până când în casa de alături se mută o altă familie precum cea pe care o avusese și ea cândva și despre care nu avea prea multe amintiri. Pentru că geamul camerei ei reprezenta poarta către lumea de Afară. Madeline își petrce ore întregi observând familia de alături. Mai ales că îl observă și pe Olli, uin tânăr cam de vârsta ei cu tot cu preocupările normale pentru un adolescent.

Din afară privită familia lui una obișnuită și fericită. Numai că Maddie observă scandalurile provocate de tatăl alcoolic. Se atașează și mai mult de Olli și treptat cei doi tineri comunică mai întâi prin desene pe geam, apoi via email. Se cunosc și mai bine și Maddie își dorește mai mult. El ar fi fost o bucățică din lumea străină pe care voia să o exploreze. Numai că mama ei este destul de strictă, nu ar fi acceptat niciodată.

Carla îi înțelege mai bine nevoile ei, așa că este de acord să le permită celor doi să se întâlnească pe furiș, dar numai după ce promit că nu vor exista atingeri. Nu puteau risca să declanșeze alergia lui Maddie.

Oare secretul lor poate rămâne mult timp păstrat? Ce secrete ies la iveală?

Mi-a plăcut tare mult modul lejer în care este scrisă cartea. Pare scrisă de o adolescentă îndrăgostită, captiva fluturașilor din stomac. Am apreciat de asemenea și desenele copilărești din interiorul cărții, mi-au creat o legătură mult mai strânsă cu eroina cărții. Așa cum v-am spus deja, nu este o carte wow. Nu este o carte care despică firul în patru sau care abordează cine știe ce filozofii și adevăruri existențiale, dar este o carte care se citește ușor și care te lasă surprins de sacrificiile și compromisurile pe care le puteam face din dorința de a proteja și datorită întreărilor pe care tot ți le trezește.

Cum o fi să fii alergic la lume? Să nu te poți bucura de soare, de vânt, de păsări, de zăpadă, de ploaie, de mâncare, de oameni?