A patra aripă – Rebecca Yarros, recenzie

A patra aripă este primul volum din seria Empyrean, piatra de temelie a unei cetăți pline de magie, dragoni, călăreți, grifoni, lupte, curse mortale. Și seducție. V-am speriat puțin? Aaaa, cunoașteți deja locul? Și personajele? Și dragonii? Mda, credeam că vă conving eu să vă alăturați Cvadrantelor.

Dar știți ceva? Tot vă spun, tot trebuie să las nebunia asta de emoții să iasă afară din pieptul meu. Nu vor da ocol emoțiile mele Mănușii-de-oțel și nu vor transforma Colegiul de Război Basgiath în propriul teren de joacă, dar e posibil să lanseze niște artificii, fix așa cum a lansat Rebecca Yarros în lumea literară odată cu această serie.

O aveți în fața voastră – sau în spatele rândurilor – pe cea care alege romanele fantasy abia după ce și-a epuizat toate celelalte opțiuni. Pe cea care alege un roman fantasy abia atunci când sufletul este prea încărcat și dorește să evadeze către alte lumi, acolo unde mai există zâne, magie, dragoni și poțiuni fermecate. Și tot eu sunt cea care declară acum că, și-ar dat vreo câteva titluri din bibliotecă la schimb cu volumul doi al acestei serii. Sau măcar cu alte câteva momente care să prelungească finalul acestui volum. Acel final…

A patra aripă – același și totuși altfel

Mă feresc aproape întotdeauna de cărțile care sunt pe val. Zilele astea, și presimt că și următoarele, Storia s-a transformat în dragon magic și ne-a purtat pe spatele celui mai tare și mai iubit roman din ultima vreme. E peste tot, e fantasy și toată lumea o iubește. Sună a combinație pe care eu nu eram pregătită să o încerc acum. Nu când dragonii s-au legat de mai toate sufletele, nu când Violet s-a strecurat prin toate inimile, nu când Xaden și-a exercitat toate farmecele asupra cititorilor.

Pentru că am văzut strălucirea din ochii Mariei (și pentru că nu i-a tăcut gura câteva zile – semăna cu cineva pe care-l cunosc bine ), am zis să deschid și eu poarta spre acest ținut magic. Deși a căutat să mă convingă cu toate puterile sale, fără să îmi dea spoilere inutile, Mariei i-au fost necesare doar câteva cuvinte. O să încerc să redau scurta noastră discuție. Eu întindeam niște haine pe sârmă, ea se apropie de mine și zâmbește. Întreb: „nu mai citești sau nu îți place cartea?”. Răspunde (și simt cum arde ceva în ochii ei): „Mai am o sută de pagini. Dar iau pauză. Aș vrea să citesc, dar nu vreau să se termine.” Vedeți, nu a fost nevoie de nici o pledoarie convingătoare. I-am simțit emoțiile și bucuria rămasă în urma lecturii.

A patra aripă nu aduce ceva nemaipomenit, nici lucruri noi în materie de fantasy. Nu avem parte de un substrat greu de descifrat și imposibil de mânuit. Lucrurile ni se dezvăluie treptat, explicațiile sunt ușor de urmărit și de asimilat. Ceea ce face volumul ăsta atât de special cred că este felul unic în care trăiești povestea. Aproape că îți vine să spui la final de lectură: „Doamne, ce bine am călărit pe Dragonul ăsta, dar bine că am scăpat de aici!”

O lume magică

Vizualizezi, trăiești, respiri, iubești, te atașezi, simți. Toate într-o manieră care te izbește și te năucește complet, de la primul la ultimul rând. Nu știu ce vor aduce volumele următoare, nu știu dacă autoarea se va concentra mai mult pe universul fantasy, dar știu că va avea capacitatea de a ne transforma din nou în personajele lumii sale. Deși nu sunt fana numărul unu a poveștilor scrise la persoana I, de data asta am rezonat cu această perspectivă. Nu mă ajută să mă transpun în pielea personajului principal, nu-mi place deloc să fac asta. Dar m-am transformat în umbra lui Violet. I-am admirat inteligența, șiretenia și ascuțimea minții. I-am urmat pașii și destinul, i-am blamat alegerile și i-am comentat deciziile.

Pentru că am ales să vă scriu aici strict despre experiența mea la Colegiul de Război Basgiath, aș vrea să vă spun și ce m-a determinat să-i dau doar patru stele poveștii. Inițial, am avut mai multe bile negre. Le-am tot adunat și le-am pus într-o grămadă. Apoi, pe măsură ce am înaintat și am mai descoperit din firele ascunse pentru o primă vedere, și aceea superficială, am mai renunțat la ele și am rămas cu una principală și câteva pe care nici nu le mai băgăm în seamă.

Așa cum am spus mai sus, partea fantasy a poveștii este una destul de subțire. Aproape că mi-a venit să râd la final atunci când am descoperit că am lăsat garda jos și nu am fost deloc atentă la detalii. Dar asta mi-a plăcut. Mi-a făcut misiunea mai ușoară și mai încărcată de experiențe personale. Nu mi-a plăcut partea erotică. Prea mult și prea în contrast cu lumea dură, întunecată și plină de trădare. Dacă ar fi existat doar scenele acelea, poate că aș fi trecut peste. Dar până acolo au fost replicile lui Violet, replici care veneau în contradicție cu omul ce ne fusese prezentat până acolo.

A patra aripă – ești gata pentru aventură?

Poate că sunt lucrurile prea previzibile și caracterele prea aproape de perfecțiune, dar modul în care autoarea ambalează tot pachetul este cel care convinge. Așa cum cred că am subliniat mai sus, A patra aripă este locul din care știi că te îmbarci către tărâmuri magice. Renunți la tot ce știai, la cine ești și la cum simți. Te pregătești să fii luat pe sus de un dragon, aspirat într-o poveste care te va izbi rău de tot în plexul solar, încărcat de o trădare pe care nici măcar nu ai avut inspirația să o anticipezi. Ești gata?

A patra aripă este romanul care m-a prins ușor în ghearele sale. Nu a folosit cătușe magice pentru a mă ține pe șaua prinsă de spinarea unui dragon. Și-a trimis întreaga armată de farmece și m-a păcălit să trec dincolo de parapet.

Odată ajunsă, pe o vreme la fel câinoasă precum sufletul lui Lilith – mama lui Violet (a se citi Violence) – cu tunete, fulgere și ploaie torențială, toți s-au asigurat că voi rămâne acolo, în Cvadrantul Călăreților. Nu eram pregătită. Nu aveam pumnale, nici cunoștințe, nici curaj. Nu aveam nici șiretenia lui Violet, nici curajul Mirei, nici nesăbuința lui Xaden, nici perfecțiunea lui Dain. Eram un simplu om, prins în lumea dragonilor, a originilor și a regulilor unui ținut măcinat de violență și tradiții.

Mie încă nu-mi vine să cred că am fost atât de fascinată de un roman fantasy. Nu atât de tare încât să termin un volum de aproape 700 de pagini într-o singură zi. Poate că Andarna și-a trimis darul peste mine, poate că pecetea cititorului și-a exercitat puterea. Nu știu ce a fost, dar mi-a plăcut. ❤️ Dar, așa cum cred că v-ați dat seama deja, a intrat pe lista dragonilor. Pardon, recomandărilor.

Un dragon ne-a spus că tirajul doi a intrat în tipografie. Aveți grijă, s-ar putea să zboare repede și acesta și să se lege la fel de puternic de sufletele voastre!

A patra aripă a apărut la Storia Books și poate fi cumpărată de aici. Nu uitați! Voi alegeți doar cartea, dragonii aleg pe cine vor ei. 🙂

Titlul original: Fourth Wing

Traducător: Mădălina Udrescu

Suport: 696 pagini, paperback