A cincea oară în decembrie – James Kestrel, recenzie

De către

februarie 4, 2023

403

A cincea oară în decembrie este romanul în jurul căruia ne-am adunat săptămâna asta. Fiecare blog tour este motiv de bucurie și, începând cu următorul blog tour, veți vedea că echipa noastră s-a mărit. Asta înseamnă mai multe titluri interesante, mai multe păreri diferite și mai multe bloguri de vizitat. Să nu dați vina numai pe noi că lista de dorințe literare se mărește. Și noi găsim la voi muuulte recomandări și nu ne mai săturam de aventuri literare, anchete și personaje noi.

„Război, prizonierat, tortură, iubire… Romanul are o simetrie teatrală, iar Kestrel țese o narațiune superbă.” – New York Times

Nu a fost să fie să mă întâlnesc cu această carte în decembrie, dar fiecare carte sosește la vremea ei și consider că romanul lui James Kestrel este bun și pe caniculă, nu numai în decembrie sau în lunile de iarnă. Povestea scrisă de James Kestrel este recomandarea perfectă pentru cei care iubesc suspansul, dar și anchetele old school. Fără programe noi, tehnologie avansată, telefoane mobile sau orice alte mijloace care pot înlesni decursul anchetei. Ne-am întors la pix și foaie, la telegramă, la martori cheie și plăți pentru ponturi.

A cincea oară în decembrie – când răul își ascute ghearele

James Kestrel a primit premii pentru acest roman și nu mă mir absolut deloc. Nu știu dacă acțiunea și personajele sale au influențat cumva mâna fermă cu care a trasat conturul, dacă i-au insuflat mai multă putere și mai multă siguranță. Cert este că autorul a reușit să ne ofere o poveste care scoate la iveală răul pe care oamenii îl fac semenilor lor. De la crime cu sânge rece la războiul și atacurile de la Pearl Harbor, autorul ne trece prin mii de stări și încercări. O sită a răului care tot cerne durere, chin și groază peste oameni. Un râu de lacrimi și de sânge, un potop de regrete, atacuri, violență și arme.

Mi-e greu să mai fac loc pentru personaje în sufletul meu. De multe ori mă mulțumesc doar cu apropierea asta înlesnită de anchete, uși deschise pentru o perioadă și mărturisiri grăbite. Apoi, ca după o ploaie zdravănă, mă scutur bine, bine și merg mai departe. Cu personajele lui James Kestrel nu am putut să fac asta. Ele mi-au scos la suprafață amintiri vechi, amintiri pe care le-am brodat tot cu ajutorul cărților pe care le-am citit. Amintiri pline de violență, de detalii sumbre, întunecate și reci precum patul armelor și baionetele din vârful puștilor.

Pearl Harbor – o bucată tragică de istorie

Atacul de la Pearl Harbor a arătat încă o dată, dacă mai era nevoie, că oamenii sunt capabili de rău, de moarte și durere. De ce aduc aminte de atacul de la Pearl Harbor? Pentru că până acolo se va întinde ancheta lui Joe McGrady. Și drumul nu va fi deloc lipsit de pericole și de alegeri riscante.

Dacă în primele pagini McGrady mi-a lăsat impresia unui om arogant, insensibil și incisiv, spre final mi-am schimbat total părerea. Și am simțit cum începe să își facă loc pe lista personajelor simpatice.

Deși îmi place să fac parte din orice anchetă pe care o întâlnesc în aventurile mele literare, de multă vreme nu am mai participat la una atât de „simplistă”. Așa cum am spus mai sus, anchetele astea de generație veche se bazau pe puține informații, erau făcute cu creionul și foaia în față, cu mărturii care puteau capăta alte proporții de la martor la martor.

De ce este implicată și armata? Pentru că una dintre victimele unei crime îngrozitoare este nepotul amiralului Kimmel, amiral cunoscut pentru firea sa răzbunătoare și tăioasă. Cealaltă victimă este o fată de origine japoneză, o fată care moare nevinovată. Sau se înșela McGrady? Fusese ea ținta principală a atacatorului sau doar omul nepotrivit la momentul nepotrivit?

A cincea oară în decembrie

Ancheta înfăptuită de McGrady este una care merge tot mai anevoios și pistele îl poartă de-a curmezișul Pacificului. În timp ce lumea întreagă clocotește sub amenințarea războiului, McGrady trebuie să facă lumină în acest caz. Dar firele lui se întrepătrund tot mai tare cu cele ale istoriei lumii și pericolul devine din ce în ce mai amenințător și mai greu de evitat.

Nu am crezut că pot strecura în această poveste câteva raze de speranță sau momente de tandrețe și gingășie. Dar am avut parte de ele. Și parcă mi s-a întărit și mai tare ideea pe care am tot auzit-o în mintea mea de-a lungul lecturii: cu aceeași palmă, omul te poate lovi și mângâia deopotrivă.

A cincea oară în decembrie a fost o lectură interesantă, plină de momente trăite la intensitate maximă, de pericol și amenințări. I-am acordat patru steluțe (aceasta este doar o părere personală, vă rog să nu uitați asta) pentru că nu am înțeles de ce autorul a optat pentru toată acea perioadă „moartă” în care-l ține pe McGrady pe tușă. Poate că am înțeles cumva pe final, avea nevoie de realizeze o conexiune poate, dar nu am digerat ușor partea aia. În rest, nu am ce să-i reproșez.

De pus pe listă!

Romanul A cincea oară în decembrie este disponibil pe site-ul celor de la Crime Scene Press.

Acest articol face parte din blog tour-ul Crime Club. Alte articole găsiți pe blogurile partenerilor: Literatura pe tocuri; Falled; Ciobanul de azi; CiteștE-MI-L; Cărțile mele și alți demoni; Biblioteca lui Liviu; Pălărisme; Analogii, Antologii.

Crime Club