Anca scrie...,  Recenzii

31 de lucruri pe care le-am învățat până la 31 de ani (prima parte)

board-2433982__340

Dacă vă gândiți că acest articol va fi unul motivațional și plin de chestii filozofice…vă dezamăgesc iar. Nu este. Este un articol scris pentru că mă mâncau degetele să scriu ceva și nu știam ce. V-am spus deja că pragul de 30 de ani a fost unul critic pentru mine. Mă gândeam la treizeci ca fiind nu știu ce ciudățenie a naturii, vreun neg în barbă și nu știu câte fire de păr pe el. Nu e așa, dar asta nu înseamnă că nu intru în fibrilații când spun treizeci. Aș minți. Așa că am decis să îmi spun altfel vârsta. Măsor în decenii. Vă gândiți că am trei decenii? Nu că sună bine?

Vă întrebați ce încape în trei decenii? Multe încap. Tristețe și bucurii. Pierderi și prieteni noi. Dragoste și compromisuri. Lacrimi și zâmbete. Iluzii și dezamăgiri. Și sute de începuturi. Fiecare zi este prima zi dintr-un nou început. Iar aș minți dacă aș spune că am știut să profit de fiecare zi. Nu am făcut-o. Am pierdut clipe și am lăsat pe mâine de prea multe ori. Vedeți că nu sunt modelul ideal de urmat, nici nu am vreo astfel de pretenție, dar poate vă veți identifica pe alocuri cu mine, poate mă veți învăța un lucru nou, poate aveți ceva de împărtășit din experiența voastră. Eu le aștept.

Îi dăm drumul? (Doamne, dă să am 31 de chestii interesante de spus, altfel pleacă oamenii ăștia de pe blog)

Nu le voi scrie în ordinea importanței lor, le las să se așeze în funcție de cum zburdă prin mintea mea.

1. Am învățat să vorbesc (ca voi toți. Ei, vedeți câte avem în comun? :-)), dar nu am învățat când să tac (și asta o avem în comun?). Sunt impulsivă și de cele mai multe ori spun cu voce tare tot ce gândesc. O fi bine, o fi rău? De cele mai multe ori e rău…vă spun eu. Am învățat că nu e bine, dar nu m-am lecuit. Next…

2. Am învățat să învăț. Sună cumva, nu? Mama mi-a spus că pot învăța de oriunde câte ceva. De la oameni, din greșeli (mai ales ale altora, dar cine să o asculte?). Important e să nu îmi pun singură limite. Limitele sunt bune doar în anumite cazuri.

3. Am învățat să vreau mai mult de la mine. Eu sunt cel mai mare critic al meu. Mă desființez de una singură, dar am un scop. Să mă împing în picioare și să sar cât mai sus. Asta mă ajută să nu rămân în pătrățica aia îngrădită.

4. Am învățat să îmi accept trecutul. Să neg orice bucățică din trecutul meu ar însemna să mă neg pe mine, să neg tot ce am acum și să îmi pară rău pentru deciziile pe care eu le-am considerat bune atunci. S-au dovedit a nu prea fi, dar m-au împins și m-au ajutat să fiu omul care sunt astăzi. Nu sunt minunată, perfectă și elegantă. Sunt un om care învață să se accepte.

5. Am învățat să mă iubesc. Asta tot de la mama pleacă. Am pus mereu bunăstarea celor din jur pe primul loc, dar cineva mi-a spus că nu e bine. Dacă rădăcinile sunt bine, atunci lăstarii vor fi și ei buni și roditori. Cum să te lași deoparte? Cum să lași praful să se aștearnă peste tine?

6. Am învățat să mă joc. Nu, nu în copilăria mea. M-am jucat și atunci, dar am învățat să mă joc alături de copiii mei. Pe ei îi ajută să se simtă în siguranță și iubiți, pe mine mă ajută să pun grijile pe pauză.

7. Am învățat să iert. Ura este o caracteristică a zodiei mele. Eu sunt un scorpion insuficient dezvoltat, probabil. Nu urăsc. Nu port resentimente. Da, mă doare tot ce fac cei din jur, dar am un suflet atât de prost…iartă tot timpul și nu plătește polițe. Plătește doar rate, dar asta e altă treabă.

8. Am învățat să mă iert. V-am spus deja că sunt cel mai mare critic al meu? Ei, eu nu mă iert. Dacă fac ceva greșit, îmi vine să mă pun singură la colț pe coji de nucă.

9. Am învățat să trăiesc în armonie cu alții. Tonul face muzica, nu?

10. Am învățat să cred în mine (nu înseamnă că am și trecut testul ăsta, să fim înțeleși). Mie îmi este greu să mă adaptez la nou. Mi-e frică. Mi-e teamă să mă apropii de oameni, cred mereu că sunt inferioară și că nu mă pot ridica la nivelul altora. Două ”pălmi” vorba aia, un strop de ruj și hai, curaj găină. Nu îmi iese mereu, dar excelez.

11. Am învățat să stau calm și să fac ce vedeți voi pe plăcuțele alea cu ”stay calm and….”. Pauzele mici și dese…cheia marilor succesuri, pardon, succese. Pun lumea pe pauză, dau snooze și îmi văd de zen-ul meu. Mai o gură de cafea, mai un rând dintr-o carte, mai un pic de muzică, orice. Pauză să fie.

12. Am învățat să îmi fac timp pentru mine. Cred că pentru o bucată lungă de vreme, în corpul meu au trăit două ființe (nu-s bipolară, să fie clar). Una își dorea să stea cu picioarele pe pereți, să citească sau să piardă vremea. Cealaltă, cea mai puternică, muta mobila prin casă, ștergea geamurile, aerisea dulapurile, zugrăvea de una singură. Nimic anormal, doar că se comporta de parcă era la maraton. Cum buturuga mică răstoarnă carul mare, poc, într-o zi, aia mică de respira greu (asta e dintr-o reclamă, nu?), a luat controlul. Și astăzi sunt mai zen.

13. Am învățat să nu mă mai încăpățânez să țin lângă mine oamenii care nu au timp pentru mine. Am rămas fără aer cât am scris asta. Nu știu dacă am reușit, dar ceva curățenie am făcut.

14. Am învățat să fiu sociabilă. Nu cochilia te protejează de lume. E mai rău dacă stai închis și nu comunici. O să fii șocat când vei vedea cât de mare e grădina lui Doamne-Doamne sau a lui nenea Facebook.

15. Am învățat să sufăr de miserupism. De nesimțire, pentru ăi mai pudici dintre voi. Nu știți că eu mă oftic pentru tot ce fac din tot sufletul, da vă spun eu. Mă consum mai repede ca bateriile 777. Pun la suflet, despic în douăjpatru, întreb o sută de români unde am greșit, îmi fac procese de conștiință și mă duc iar să pun coji de nucă la colțuri. Nu! Gata! Revelația lui 2018. Trebuie să mă scutur de acest obicei, dacă mă consum…de unde mai iau energie pentru lucrurile care contează cu adevărat?

-to be continued-

Dacă aveți și voi mâncărimi în degete, aștept comentariile voastre. Voi ce ați învățat?

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *