Cum mai e la tine în suflet?
Porți soare, porți zâmbet?
Spre ce zări îți înalți privirea?
Ești calm? Te pierzi cu firea?
heart-3108695__480.jpg
Mi-aș pleca genunchiul în cetatea sufletului tău și aș întreba cum îi mai este. Mi-ar răspunde ecoul strigătelor tale sau mi-ar răspunde strigătul tău mut? Aș simți vântul deznădejdii sau m-ar dezmierda adierea dragostei?
Te-aș lăsa să îmi spui. Te-aș ajuta să împletești într-o cunună de uscăciuni toate gândurile și toate lacrimile tale și le-aș arunca în râul pe care l-au format ele. Nu merită să porți în suflet frunze moarte și putrezite. În suflet trebuie să lași lăstarii speranței să înmugurească întocmai ca într-o zi de primăvară.
Te-aș învăța din nou că oamenii mai trec prin suflet și cu noroi pe bocanci. Ți-aș aduce aminte că asta vorbește despre ei și nu despre tine. Ți-aș da mâna și te-aș ajuta să te ridici. Genunchiul se pleacă numai pentru rugăciune și nu în fața altora.
Te-aș învălui în dragoste, aceeași dragoste pe care alții ți-au refuzat-o. Nu îți fă griji, dragostea dată cu picătura nu te ajută să crești. Dragostea oferită cu sufletul întreg, dragostea pecetluită cu un zâmbet, aceasta este dragostea pe care ți-o ofer, dragostea care prinde rădăcini și dragostea care îți susură în urechi să nu te dai bătut.
Ți-aș construi din cioburi un caleidoscop. Ai spune că rămân lipiturile, dar dacă le unim cu dragoste, am putea face un model unic. Le-am colora în râsete și în prinderi de mână, în îmbrățișări de noapte bună și în ”vin la tine ca să te sărut”. Le-am scrie și altă istorie, una în care învinșii devin învingători și una în care nu miza luptei este importantă ci modul în care se poartă bătăliile.
Ți-as prinde palma și aș depune un sărut pentru fiecare suspin. Ți-e teamă că sunt prea multe? O viață am și aia îți aparține. Nu am unde să mă mă duc. Îmi sunt de ajuns lucrurile pe care le învăț de la tine, lucrurile pe care le refacem în doi și cele pentru care rescriem, cu dragoste, altă definiție.
Mi-aș ridica genunchiul și te-aș privi în ochi. Te-aș prinde de mână și te-aș purta prin gândurile mele. Vei putea să vezi cum văd eu lumea. Ce înseamnă lumea mea de când ești tu. Ai putea să vezi albastrul cerului meu și stelele născute din lacrimi.
Mi-aș pleca genunchiul în cetatea sufletului tău și aș întreba cum îi mai este. Ce mi-ar spune?
Cum mai e la tine în suflet?
Porți soare, porți zâmbet?
Spre ce zări îți înalți privirea?
Sunt aici. Nu te pierde cu firea.
 

7 COMENTARII

Lasă un răspuns